RO    EN    HU
Pre-ideație Com’ON 2026: formează-ți echipa și pregătește-ți ideea

Ai o idee care ar putea face Clujul mai fain? Sau poate ai observat ceva în comunitatea ta și te-ai gândit că s-ar putea face mai bine?

Atunci etapa pre-ideație din cadrul Com’ON Cluj-Napoca 2026 este momentul perfect să începi.

Pre-ideație Com’ON 2026: formează-ți echipa și pregătește-ți ideea

Ai o idee care ar putea face Clujul mai fain? Sau poate ai observat ceva în comunitatea ta și te-ai gândit că s-ar putea face mai bine?

Atunci etapa pre-ideație din cadrul Com’ON Cluj-Napoca 2026 este momentul perfect să începi.

Deși depunerea oficială a ideilor nu este încă deschisă, platforma Com’ON este deja disponibilă pentru înregistrare. Acum îți poți crea contul, îți poți forma echipa și poți începe să lucrezi la ideea ta, astfel încât să fii pregătit când va fi lansat apelul oficial. 

Ce poți face în etapa de pre-ideație?

Pe scurt: îți pregătești terenul.

În această etapă poți:

  • să îți creezi cont pe platforma comoncluj.ro;
  • să îți formezi echipa;
  • să îți construiești și să îți validezi ideea în modul draft.

Dacă parcurgi acești pași în etapa de pre-ideație, atunci, odată cu deschiderea oficială a Com’ON 2026, vei fi deja pregătit să îți depui ideea. Nu mai trebuie să începi de la zero cu înregistrarea și completarea informațiilor de bază.

Desigur, poți să te înscrii și după lansarea oficială a programului. Etapa de pre-ideație este doar o oportunitate de a porni cu un pas înainte și de a avea mai mult timp pentru dezvoltarea ideii tale.

Important: în etapa de pre-ideție nu poți încă să depui ideea. Depunerea va fi posibilă odată cu lansarea oficială a ediției Com’ON Cluj-Napoca 2026.

Poți începe să lucrezi la ideea ta și după lansarea apelului de depunere. Etapa de pre-ideație este doar o oportunitate de a fi cu un pas înainte.

 

Cine poate participa?

În ediția 2026 pot participa echipe formate din minimum 3 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 27 de ani, care locuiesc, studiază sau lucrează în Cluj-Napoca.

Nu ai nevoie de un ONG, experiență anterioară sau un CV impresionant. Ai nevoie doar de o idee și de o echipă care crede în ea.

 

Cu ce fel de idei poți să te înscrii?

Cu orice idee care face Clujul un loc mai bun pentru tineri și pentru comunitate. Idei care contribuie la o comunitate mai activă, mai conectată și mai prietenoasă.

Poate fi vorba despre activități culturale, sportive, educaționale, de mediu, de sănătate și bunăstare, incluziune, tehnologie, participare comunitară sau orice altă inițiativă care răspunde unei nevoi ori aduce oamenii împreună.

Nu trebuie să ai un proiect mare sau complicat. Uneori, cele mai bune idei pornesc de la o observație simplă:

  • Ce lipsește în cartierul tău?
  • Ce activitate ai vrea să existe în Cluj?
  • Ce problemă ai observat și ai vrea să contribui la rezolvarea ei?
  • Cum ai putea transforma un spațiu sau o comunitate printr-o inițiativă creativă?

 

Pentru a fi eligibilă, ideea trebuie:

  • să se desfășoare în Cluj-Napoca;
  • să fie cu acces gratuit pentru public;
  • să poată fi implementată de echipa ta;
  • să respecte regulamentul și calendarul programului; 



Bugetul maxim: 5.000 de lei finanțare pentru implementare. Numărul total al ideilor care vor primi finanțare în cadrul ediției 2026 va fi anunțat odată cu lansarea apelului oficial.  

Pregătește-te pentru lansarea apelului

Creează-ți contul, adună-ți echipa și începe să construiești ceva pentru comunitatea ta.

 

YOUTH GOT THIS.